„...V-am raportat, domnule ministru!”: Între eforturi bugetare inventate, reproșuri politice și dispreț față de rezerva SAOPSN
„...V-am raportat, domnule ministru!”:
Cum s-au transformat consultările MApN cu rezerviștii într-un teatru al eschivelor
Întâlnirea desfășurată la sediul Ministerului Apărării Naționale între conducerea instituției și reprezentanții FORUM-ului SAOPSN, din 24 august 2026, a oferit o imagine clară asupra modului în care este tratată, în prezent, problema resursei umane din sistemul de apărare și ordine publică.
Departe de a fi un dialog aplicat și constructiv, consultările s-au transformat rapid într-un exercițiu de eschivă instituțională și pasare a responsabilității.
Într-un context politic atipic, în care portofoliul apărării este gestionat de un ministru „progresist la pătrat” – aflat la cârma a două ministere și exercitând un interimat prelungit mult peste limitele firești într-un Guvern deja demis –, așteptările rezerviștilor vizau soluții concrete.
În schimb, reprezentanții FORUM-ului s-au lovit de o solicitare obsesivă din partea conducerii MApN: prezentarea „surselor de finanțare” pentru fiecare revendicare în parte, o condiție absurdă adresată unor oameni cărora le este refuzat legal accesul la datele din baza de calcul bugetar ale fondurilor ministerelor de resort.
Mai mult, dialogul a fost marcat de reproșuri directe din partea ministrului. Acesta a catalogat solicitările legitime privind eliminarea inechităților drept o „atitudine sindicală” care nu rezolvă problemele și le-a imputat asociațiilor de rezerviști un presupus partizanat politic, acuzându-i că ar fi susținut și aplaudat în trecut diverse formațiuni politice. Astfel de încercări de a muta atenția de la substanța problemelor către răfuieli de natură politică desconsideră complet rolul și neutralitatea cadrelor militare în rezervă.
Totul s-a desfășurat sub privirile și intervențiile asistenței „înstelate” care îl însoțea pe ministru – generali și ofițeri din structurile financiare ai căror algoritmi de calcul indicau rapid un „efort bugetar prea mare” la fiecare propunere a rezerviștilor. Atitudinea rigidă și spășită din spatele scaunelor oficiale, sintetizată perfect în celebra replică „...v-am raportat, domnule ministru!”, confirmă prăpastia dintre birocrația de birou și realitatea din SAOPSN.
Este fundamental de înțeles că resursa umană – atât cea în activitate, cât și cea în rezervă – constituie, alături de înzestrare și logistică, pilonul central al stabilității SAOPSN. Tehnica modernă cumpărată din penalități sau fonduri de achiziții devine inutilă în lipsa unui corp militar motivat și respectat. Un om politic autentic înțelege că eliminarea discriminărilor din sistemul de pensii militare nu este o favoare, ci o obligație morală și legală a statului.
Refuzul de a aborda frontal aceste teme și ascunderea după pretexte bugetare arată o lipsă severă de viziune strategică. Reducerea problemelor de securitate națională și de demnitate a cadrelor militare la simple runde de reproșuri și contabilitate rigidă afectează direct încrederea în sistemul defensiv al României.
Rezumatul solicitărilor prezentate de FORUM-ul SAOPSN în cadrul întâlnirii din 24 august 2026:
- Actualizarea soldei de grad în pensie: Inițierea și aprobarea de urgență a unui act normativ pentru introducerea în baza de calcul a pensiilor militare a cuantumului soldei de grad actualizate (conform art. XI din OUG nr. 26/2024).
- Restituirea impozitării nelegale: Emiterea unui act normativ prin care să se restituie sumele reținute nelegal din pensii cu titlu de impozit, măsură declarată neconstituțională prin Decizia CCR nr. 724/19.12.2023.
- Eliminarea reținerii CASS: Eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) din pensiile rezerviștilor, cu respectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.
- Dreptul de a redirecționa 3,5% din impozit (Formularul 230): Modificarea art. 78 alin. (5) din Codul Fiscal (Legea nr. 227/2015) prin introducerea expresiei „...precum și din pensii...”, astfel încât și pensionarii militari să poată completa și depune Declarația 230 pentru redirecționarea cota-parte din impozitul pe venit.

Comentarii
Trimiteți un comentariu