Poveștile unor militari ”speciali” - Discursul

Poveștile unor militari ”speciali”: O trecere în rezervă memorabilă cu un Discurs pe măsură

În tumultul evenimentelor naționale, cu prilejul marii sărbători a Zilei Marinei, un camarad mi-a atras atenția asupra unei figuri remarcabile aflată pe faleza Cazinoului, comandorul (r) Mihai Ghibu.

Într-un mediu de securitate tot mai tensionat, poveștile unor oameni cu adevărat "speciali" merită să fie aduse în lumină, nu doar ca simple episoade istorice, ci ca o reflecție asupra prezentului, din perspectiva militarului de carieră.

Un articol din Jurnalul Militar Constanța, cu videoclipul discursului ( merită ascultat integral !!!), este un prilej de a ne aminti de acești oameni, de a le cunoaște parcursul și de a le înțelege sacrificiile și dezamăgirile.

Comandorul Mihai Ghibu, fostul comandant al Forțelor Navale pentru Operații Speciale, a trecut în rezervă "la cerere" pe 1 decembrie 2024, de Ziua Națională. Este greu de crezut că un om cu o asemenea dedicare și dăruire, o personalitate care a marcat istoria modernă a Forțelor Navale, se retrage. Dar, așa cum a subliniat și camaradul meu, lucrurile stau exact așa, pentru că așa "trebuia".

Deși istoria Forțelor Navale pentru Operații Speciale este relativ scurtă, fiind de sub un sfert de secol, ea a fost scrisă cu sânge, sudoare și sacrificiu. O parte din această istorie îi aparține, fără doar și poate, comandorului Ghibu. El a contribuit esențial la formarea identității și a brandului GNFOS – Grupul Naval de Forțe pentru Operații Speciale. A fost acolo, din primele clipe, în vremea romantică a începuturilor, când formarea acestei unități a fost "relativ" ușoară. Apoi, a fost alături de camarazii săi în "copilăria" și "adolescența" GNFOS, marcate de dificultăți, suișuri și coborâșuri. 

Calea spre maturitatea de azi nu a fost nici pe departe previzibilă sau lipsită de greutăți, iar comandorul Ghibu a fost mereu în prima linie.

Un om incomod, dar un om incomod de care Forțele Navale aveau nevoie. Un om care și-a asumat riscuri, care a luptat cu birocrația și care, adesea, a lăsat în urmă amărăciuni. Dar ceea ce contează cu adevărat este moștenirea pe care o lasă. O moștenire formată din legăturile indestructibile create între oameni, între camarazi. Comandorul Ghibu a amintit acest lucru în discursul său, discurs care, în loc de "trecere în rezervă," a vorbit, cu amărăciune, de "plecarea din armată".

Discursul comandorului Mihai Ghibu, rostit la final de carieră, este o capodoperă de emoție și subînțelesuri. Departe de a fi o simplă platitudine, este un mesaj profund, care rezumă o viață dedicată armatei. Spre final, a punctat o idee care, mai mult decât orice, a stârnit admirație și respect:

„...În final, rezumând într-o singură frază întreaga mea carieră, consider că a fost o permanentă alegere între două "instituții":

 * una care mi-a oferit câte ceva și mi-a cerut totul... (n.a. STATUL)

 * și una care mi-a oferit totul și nu mi-a cerut nimic... (n.a. FAMILIA)

   Și eu, încăpățânat, 20 de ani am ales să ofer totul!!”

Aceste cuvinte ilustrează perfect conflictul interior al oricărui militar de carieră dedicat: lupta dintre datorie și viața personală. O dedicare totală, care cere sacrificii imense din partea familiei, cea care oferă totul fără a cere nimic în schimb.

Un alt punct important din discursul său face referire la modul în care societatea măsoară valoarea și performanța: „Poate acel "metru" cu care măsurăm potențialul și performanța ar trebui dus, din când în când, la etalonat...”

O frază scurtă, dar plină de înțeles, care subliniază nevoia unei reevaluări a criteriilor de merit, de valoare și de recunoaștere. 

O reevaluare a standardelor în funcție de care ne ghidăm și care, adesea, eșuează să recunoască adevărata valoare, așa cum este cazul unor oameni ”speciali” precum comandorul Mihai Ghibu.

În fața unui astfel de discurs, nu putem decât să spunem un singur cuvânt: RESPECT !