Constituția: un document juridic, nu un text sacru

Constituția României nu este Biblia – o pledoarie pentru echitate și rațiune

Referirea la Constituția României ca fiind similară cu "Biblia”, este nu doar o metaforă exagerată, ci și una profund deplasată, care riscă să mistifice un document juridic și să înăbușe dezbaterea rațională despre deciziile Curții Constituționale a României (CCR). Această comparație sugerează o infailibilitate și o sacralitate care nu au ce căuta într-un sistem democratic, unde Constituția este un instrument viu, supus interpretării, dar și criticii. Afirmația că deciziile CCR, bazate pe Constituție, sunt general obligatorii nu justifică acceptarea lor necondiționată, mai ales atunci când aceste decizii par să fie rezultatul unor interpretări subiective, arbitrare și, de multe ori, inechitabile sau discriminatorii.

Constituția: un document juridic, nu un text sacru 

Spre deosebire de Biblie, care este considerată de credincioși un text divin, imuabil și atemporal, Constituția României este un document creat de oameni, în baza unui context istoric, social și politic specific. Ea reflectă voința poporului, dar și limitările celor care au redactat-o sau o interpretează. Constituția nu este infailibilă; ea poate fi amendată, reinterpretată sau chiar înlocuită, așa cum s-a întâmplat în alte democrații mature. A o compara cu Biblia înseamnă a-i atribui o aură de intangibilitate care descurajează critica legitimă și ignoră realitatea: Constituția este aplicată de oameni, iar oamenii sunt supuși erorilor, influențelor și subiectivismului.

Deciziile CCR, deși obligatorii din punct de vedere juridic, nu sunt adevăruri absolute. Ele se bazează pe interpretarea unor prevederi constituționale și legislative, iar această interpretare este adesea marcată de subiectivitatea judecătorilor, care sunt numiți politic de Parlament, Președinție și Guvern. Această realitate ridică întrebări legitime despre independența și obiectivitatea Curții, mai ales atunci când deciziile sale par să favorizeze anumite grupuri sau să perpetueze inechități, cum este cazul controversatei Decizii nr. 900/2020 privind referirile lipsa contributivității la pensiile militare.

Inechitatea fiscală și legislația arbitrară și incompletă

Un exemplu elocvent al acestei problematici este negarea de către judecătorii CCR a principiului echității ( fiscale) aplicat componentei contributive a pensiilor militare, în ciuda faptului că militarii contribuie, ca toți cetățenii, la bugetul consolidat al statului prin impozite și contribuții sociale. Această contribuție, chiar dacă indirectă, finanțează inclusiv pensiile lor, iar refuzul CCR de a recunoaște acest aspect reflectă o interpretare formalistă și inechitabilă, bazată pe o legislație incompletă și, deseori, imorală. Legile care stau la baza unor astfel de decizii sunt, nu de puține ori, redactate cu „portițe” sau „cu dedicație” pentru anumite categorii, aprobate prin voturi mecanice în Parlament, de politicieni care, de multe ori, nu au expertiza necesară în domeniu și acționează din obediență față de interese de grup.

Aceste practici legislative, combinate cu interpretările CCR, generează inechități majore și alimentează percepția publică de injustiție. De exemplu, negarea componentei contributive a pensiilor militare nu doar că ignoră principiul constituțional al echității fiscale, ci și aruncă o anatemă asupra contribuției militarilor, care își asumă riscuri și sacrificii în slujba statului. Astfel de decizii nu sunt „sacre” doar pentru că se bazează pe Constituție; ele sunt perfectibile și pot fi criticate atunci când par să servească mai degrabă interese politice decât dreptatea.

Votul politic și obediența: o problemă sistemică

Procesul de numire a judecătorilor CCR, bazat pe decizii politice, amplifică suspiciunile privind imparțialitatea Curții. Într-un sistem în care judecătorii sunt desemnați de instituții dominate de interese politice, este firesc ca deciziile lor să fie puse sub semnul întrebării. Mai mult, legislația pe care se bazează aceste decizii este adesea rezultatul unui proces legislativ opac, arbitrar si incompmet, în care votul parlamentar devine un act de obediență față de un grup politic, mai degrabă decât un exercițiu de responsabilitate față de interesul public. Acest cerc vicios – legi imperfecte, interpretate subiectiv de judecători numiti politic la CCR, care devine o "curte" influențată de jocuri politice – subminează încrederea cetățenilor în statul de drept.

Libertatea de a critica și necesitatea reformei

A compara Constituția cu Biblia înseamnă a sugera că orice critică la adresa ei sau a deciziilor CCR este un act de blasfemie. Nimic mai fals. Într-o democrație, cetățenii au dreptul și datoria de a chestiona deciziile autorităților, inclusiv pe cele ale CCR, mai ales atunci când acestea par să contravină principiilor de echitate și justiție. 

Critica nu înseamnă nesupunere; dimpotrivă, ea este un semn al vitalității democratice. A accepta orbește deciziile CCR doar pentru că sunt „general obligatorii” ar însemna să renunțăm la rațiune și la dreptul de a cere un sistem mai echitabil.

Pentru a depăși aceste controverse, este necesară o reformă profundă, atât a modului în care este redactată legislația, cât și a mecanismului de numire a judecătorilor CCR. Legile trebuie elaborate cu transparență, competență și în interesul general, nu cu „dedicație” pentru anumite categorii. În același timp, Curtea Constituțională trebuie să devină un bastion al independenței, nu un instrument al influențelor politice.

Constituția României nu este și nu trebuie tratată ca o Biblie. Este un document juridic, perfectibil, care trebuie să servească dreptatea și echitatea, nu să le submineze prin interpretări arbitrare sau legi prost concepute. Deciziile CCR, deși obligatorii, nu sunt infailibile și pot fi criticate atunci când perpetuează inechități, așa cum se întâmplă în cazul pensiilor militare. A compara Constituția cu un text sacru este o încercare de a înăbuși dezbaterea și de a sanctifica un status quo care, de multe ori, favorizează interesele politice în detrimentul justiției. Este timpul să cerem o legislație mai clară, o Curte cu adevărat independentă și un sistem care să respecte contribuția tuturor cetățenilor, inclusiv a militarilor, fără a genera discriminări sau anateme nejustificate.

Înțeleg și respect faptul că, din punct de vedere juridic, Curtea Constituțională a României (CCR) este singura autoritate abilitată să interpreteze Constituția, iar deciziile sale sunt general obligatorii. Cu toate acestea, a reduce dezbaterea la obligativitatea juridică a acestor decizii, fără a lua în considerare contextul și consecințele lor, înseamnă a ignora esența democrației: dreptul la critică și la dezbatere.

Interpretarea principiilor constituționale de către CCR, bazată pe o legislație adesea incompletă, arbitrară și producătoare de inechități și discriminări, nu poate și nu trebuie să ne ancoreze într-o acceptare pasivă sau să ne intimideze prin termenul „general obligatorie”. Legile, redactate nu rareori în „laboratoarele de partid” pentru a servi interesele anumitor „excepții” – fie ele afacerişti sau sinecuri politice – sunt votate mecanic de parlamentari obedienţi grupurilor politice, fără o analiză profundă a impactului lor asupra echității. Judecătorii CCR, în loc să examineze critic aceste legi din perspectiva principiului constituțional al echității, se limitează frecvent la a face trimitere la textul legii, chiar dacă aceasta este vădit inechitabilă și discriminatorie.

Chiar dacă părerea mea, ca și a altor cetățeni, nu are efect juridic imediat, are rolul de a semnala aceste probleme și de a susține necesitatea unei reforme legislative și a unei interpretări constituționale mai juste. Critica chiar dacă contestă autoritatea CCR, pledează pentru o aplicare a Constituției care să reflecte cu adevărat principiile echității și justiției, nu interesele de moment ale unor grupuri privilegiate. A accepta orbește decizii doar pentru că sunt „obligatorii” înseamnă a renunța la responsabilitatea de a cere un sistem mai drept, care să respecte contribuția tuturor cetățenilor, inclusiv a celor discriminați de legi prost concepute, dar declarate constituționale.

Un Apel la Acțiune și Referendum pentru o Reformă Constituțională și Instituțională - #PetitiaARM

Într-un moment de răscruce pentru România, în care încrederea în instituții se erodează, iar sistemul democratic pare să se blocheze sub povara disfuncționalităților, Platforma Civică ARM – Acțiunea Rezerviștilor Militari lansează un apel ferm pentru o schimbare fundamentală.

Ghidați de deviza noastră #ARM— Actiunea Rezerviștilor Militari: Angajamet, Respect, Mobilizare (ARM) –Angajament față de Patrie, Respect pentru Jurământ, Mobilizare solidară pentru drepturi și demnitate — propunem o reformă constituțională și instituțională profundă, singura cale prin care putem reclădi un stat funcțional, echitabil și bazat pe principiul suveranității populare.

Această inițiativă, susținută prin Carta ARM, nu este doar un simplu manifest apel. Este un plan strategic, ce vizează repunerea în drepturi a cetățeanului și a instituțiilor sale fundamentale.

Ne propunem să readucem echilibrul între puterile statului, să responsabilizăm factorii politici de decizie și să acordăm un rol real poporului în guvernarea țării.

Viziunea ARM-Angajamet Respect Mobilizare pentru România, se bazează pe următoarele direcții de acțiune:

• Voința populară, lege obligatorie: Introducerea unei Clauze de executare constituțională a referendumurilor, care să transforme votul cetățenilor într-un act obligatoriu, cu putere de lege.
• Restabilirea autorității legislative a Parlamentului: Parlamentul, ca unic for ales democratic, trebuie să aibă puterea de a reexamina și de a decide soarta finală a legilor declarate neconstituționale de CCR.
• Responsabilizarea Justiției: Introducerea răspunderii efective a magistraților pentru abateri grave și decizii definitive invalidate de instituțiile juridice internaționale. 
• Profesionalizarea CCR: Numirea la Curtea Constituțională să se facă strict pe criterii de merit, din rândul magistraților sau cadrelor universitare cu expertiză în dreptul constituțional și fără afiliere politică.
• Modernizare administrativă: Realizarea unei reforme administrativ-teritoriale bazată pe o consultare publică extinsă.
• Forma de guvernământ: Stabilirea formei de guvernământ (republică parlamentară, prezidențială, etc.) să se facă prin referendum național, reflectând direct voința poporului.
• Recunoaștere și protecție constituțională a SAOPSN: Recunoașterea constituțională reală a Armatei și a Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională (SAOPSN) ca garanți ai independenței naționale, dar și protecția constituțională a statutului lor profesional.

Un referendum crucial pentru viitorul României
În fața eșecului repetat al clasei politice de a onora votul popular, Platforma Civică CartaARM propune o petiție publică și inițiativa legislativă menită să pună capăt ambiguității și să apere democrația românească, #PetitiaARM