După 10 ani: Interviul ministrului Apărării readuce în discuție un deceniu de promisiuni încălcate

Un deceniu pierdut și încă unul de promisiuni: o realitate ignorată și o reformă care începe acum !?

Declarațiile recente ale ministrului Apărării, care recunoaște că intervențiile politice în legislația pensiilor militare au "încurcat" discuțiile cu militarii, par să confirme o realitate dureroasă, pe care mii de rezerviști o denunță de ani de zile. Afirmația sa, conform căreia este nevoie de o reformă graduală de 10 ani pentru a evita depopularea sistemului, contrastează puternic cu istoria recentă a acestei legi. Această promisiune, de a construi o strategie pe un deceniu, vine exact la 10 ani de la legiferarea Legii 223/2015, o lege organică menită să aducă stabilitate, dar care nu a fost niciodată aplicată în integralitatea sa.

Legislația pensiilor militare - Inechități, drept patrimonial și discriminare intergenerațională

Una dintre cele mai grave consecințe ale modificărilor repetate și arbitrare ale Legii pensiilor militare a fost crearea unor inechități majore între generațiile de rezerviști. Aceste modificări au generat o discriminare flagrantă, pe care a sesizat-o chiar și Curtea Constituțională a României (CCR). În deciziile sale recente, CCR a recunoscut existența acestei discriminări intergeneraționale și a subliniat protecția constituțională a pensiilor militare, confirmând caracterul lor patrimonial, identic cu cel al pensiilor pentru celelalte categorii socio-profesionale.

Legea 223/2015 a fost imediat după promulgare golită de conținut prin modificări succesive și arbitrare, introduse prin "ordonanțele trenuleț". Acestea au eliminat, rând pe rând, compensații esențiale, actualizări ale soldelor de grad si de funcție, au prorogat indexările pensiilor cu rata inflației și au înghețat, de facto, cuantumurile elementelor esențiale, a căror bază de calcul rămâne raportată la valorile din anul 2009.

Într-un sistem de pensii care ar fi trebuit să fie predictibil și stabil, militarii s-au trezit într-un hățiș legislativ, în care drepturile lor legitime erau erodate constant.

Consecințele nu au întârziat să apară, prin depopularea sistemului de apărare și siguranță națională. Rezerviștii militari au fost nevoiți să-și caute dreptatea în instanțe, prin acțiuni colective sau individuale, să solicite intervenția Avocatului Poporului și a judecătorilor CCR, să protesteze în stradă. Ei au fost nevoiți să lupte nu doar pentru drepturile lor, ci și împotriva unei anateme publice, alimentată de politicieni oportuniști, care au susținut public "necontributivitatea" pensiilor militare, iar lipsa de reacție și de implicare a ministrilor de resort, dar mai ales "complicitatea" tacită a generalilor aflați la conducerea diferitelor direcții din ministerele de resort, obedienți factorului politic, a determinat "sacrificarea" rezerviștilor militari, a legislației privind pensiile militare și o percepție falsă care ignoră specificul carierei militare, restricțiile și limitările de drepturi civile constituționale, dar și sacrificiile pe care le implică o carieră militară.

Resursa umană, mai valoroasă decât rachetele - o recunoaștere tardivă

Ministrul Apărării are dreptate când afirmă că "degeaba achiziționăm rachete, că avem nevoie de resursa umană". Dar tocmai lipsa de respect față de această resursă a condus la depopularea sistemului. Oamenii care și-au dedicat viața apărării țării au văzut cum eforturile lor sunt minimalizate de decizii politice arbitrare. Ei au văzut cum instituțiile care ar fi trebuit să le apere drepturile – ministerele de resort, Avocatul Poporului, Curtea Constituțională – au cedat, de multe ori, în fața presiunilor politice și a privilegiilor de partid.

Acum, când se vorbește din nou despre o reformă pe 10 ani, apare un sentiment de déjà-vu. Va fi această nouă reformă doar o altă promisiune deșartă, menită să amâne deciziile dificile, sau va reprezenta un angajament real față de militarii activi și rezerviști?

Calea de urmat: echitate și predictibilitate

Pentru a repara daunele produse în ultimul deceniu, este esențial ca viitoarea reformă să se bazeze pe două principii fundamentale: echitate și predictibilitate. Sistemul de pensii militare trebuie să devină un pilon de stabilitate și încredere, nu o variabilă politică. Consultările cu militarii și rezerviștii, promise de ministru, trebuie să fie sincere și transparente, nu doar formale.

Recunoașterea eșecului de până acum este un prim pas. 

Al doilea, și cel mai important, este asumarea responsabilității de a construi prin dialog o legislație justă, care să ofere militarilor certitudinea că statul le respectă sacrificiile. 

Fără această încredere, oricât de multe rachete am cumpăra, resursa umană insuficientă în actualul context, cu un război la graniță și cu un corp de armată al rezerviștilor militari, antagonizat, datorita  intervenției și "jocurilor" politice în structurile de aparare, ordine publică și siguranță națională, a devenit un element ce afectează siguranța națională.