Mai multe legi, mai puțină dreptate (2)
(...) legea devine tot mai greu de înțeles — dar, mai grav, ea este tot mai ușor de folosit împotriva celor pentru care ar trebui să funcționeze: cetățenii.
(...) cetățeanul începe să simtă că nu mai trăiește într-un stat de drept, ci într-un stat de drepturi rezervate.
(...) cele mai periculoase efecte ale acestui haos legislativ sunt interpretarea neunitară a legilor și lipsa predictibilității legislative.
Mai multe legi, mai puțină dreptate
Motto: „Summum ius, summa iniuria” – Cicero
Într-o țară în care legile se înmulțesc mai repede decât protestele și ordonanțele de urgență se emit mai des decât se repară spitalele, dreptatea pare să fi fost evacuată în liniște din discursul public.
Ne sufocăm sub avalanșe normative, deseori scrise în grabă, prost formulate, contradictorii și greu de aplicat. Nu doar că legea devine tot mai greu de înțeles — dar, mai grav, ea este tot mai ușor de folosit împotriva celor pentru care ar trebui să funcționeze: cetățenii.
Cicero avertiza, cu mai bine de două milenii în urmă: „Mai multe legi, mai puțină dreptate”. Cuvintele lui nu doar că au supraviețuit, dar devin, azi, un diagnostic perfect pentru o democrație sufocată de reguli care nu protejează, ci dezorientează.
Unul dintre cele mai periculoase efecte ale acestui haos legislativ este interpretarea neunitară a legilor și lipsa predictibilității legislative.
Acolo unde sunt prea multe texte, există prea multe portițe. Iar unde există portițe, există și interese.
Justiția, care ar trebui să fie egală pentru toți, devine un teren al norocului — sau, mai exact, al influenței.
Cine interpretează legea? Pentru cine? În favoarea cui? Prea des, răspunsul nu este „în numele cetățeanului sau al poporului”, ci „în funcție de context”.
Când aceleași fapte duc la decizii radical diferite în instanțe, când legea se aplică cu severitate pentru unii și cu indulgență pentru alții, cetățeanul începe să simtă că nu mai trăiește într-un stat de drept, ci într-un stat de drepturi rezervate.
Și atunci, se ridică întrebarea firească: dacă cei care dau aceste legi n-au auzit de Cicero, înseamnă că o fac din prostie — neștiutori, nepricepuți, cu pretenții de conducători.
Dar dacă au auzit? Atunci e limpede: haosul e voit. Multiplicarea legilor, cu dedicație sau imposibil de aplicat, dar și modificările de tipul "ordonanțelor trenuleț", nu e greșeală, e armă. Un popor care nu mai știe ce are voie devine un popor care nu mai îndrăznește nimic.
Nu ne mai trebuie legi multe. Ne trebuie legi clare, predictibile și drepte. Nu ne mai trebuie ordonanțe de urgență pentru a schimba noaptea ce n-au putut justifica ziua. Nu ne mai trebuie texte pe care să le interpreteze „cine trebuie, cum trebuie”.
A venit timpul să cerem legi care unesc, nu care dezbină.
Legi aplicate egal, nu în funcție de rang, funcție sau apartenență.
Să cerem nu doar legi mai bune, ci o justiție mai dreaptă — pentru că fără ea, nu suntem o democrație, ci o farsă cu pretenții constituționale.
Iar dacă cei care fac legile nu vor să schimbe nimic, atunci trebuie să schimbăm noi ceva: tonul, atitudinea, și, la nevoie, pe cei care legiferează, dar și pe cei care ar trebui să facă dreptate.
Ne vedem la VOT.
Comentarii
Trimiteți un comentariu