Demonizarea rezerviștilor
„Cine nu este cu noi, este împotriva noastră” – acest slogan al regimului comunist pare să fi fost preluat de actuala elită politică.
În loc să își asume greșelile și să repare nedreptățile, cei aflați la putere preferă prin mass-media și jurnaliștii aserviți și plătiți din bugetul statului care alimentează cu milioane de euro fondurile partidelor politice și implicit ale televiziunilor și agențiilor de presă și publicitate aservite, să își demonizeze oponenții.
Astfel, România se îndepărtează tot mai mult de valorile democratice și de pluralismul de opinie.
Rezerva Armatei nu este dușmanul țării, ci o categorie socială, parte din societatea românească, dar care cere respect și drepturi fundamentale echitabile.
Demonizarea rezerviștilor este o strategie ieftină care nu rezolvă problemele reale ale societății, ci le amplifică.
Dacă această retorică va continua, România riscă să își piardă ultimele elemente de coeziune socială și încredere în democrație.
O țară nu se poate construi pe ură și minciună. Iar cei care ignoră această realitate ar trebui să-și amintească faptul că forța poporului, chiar și a rezerviștilor, nu poate fi subestimată la nesfârșit.
Demonizarea rezerviștilor – o manipulare care subminează democrația
Într-o Românie măcinată de conflicte politice, lipsă de încredere în instituții și o polarizare socială fără precedent, rezerviștii Armatei devin ținta unei campanii periculoase de discreditare.
Radicalizarea mesajelor din grupurile de rezerviști este prezentată, fără nicio probă concretă, drept efectul unui „atac hibrid” orchestrat de influențe străine, în special de Rusia.
Această teorie absurdă, fără nicio bază factică, demonstrează nu doar o lipsă de respect față de militarii care au slujit țara, ci și o intenție clară de manipulare a opiniei publice.
Politizarea structurilor militare și impactul asupra Democrației
Cât de „pro-europeni” sunt cei care implică rezerva Armatei în jocurile politice?
Din păcate, acest fenomen se întâmplă tot mai des și fără nicio reținere. De la președintele României până la politicienii din administrația locală, toți încearcă să-și asocieze imaginea cu structurile din Sistemul Național de Apărare, în cadrul evenimentelor și festivităților naționale.
Limitele au fost periculos depășite când s-a insinuat că militarii din rezerva Armatei ar avea alte afinități sau loialități decât țara pe care au jurat să o apere. Este o acuzație gravă și nefondată, care subminează încrederea publicului în instituțiile de apărare ale statului.
Sunt numeroși jurnaliști aflați în slujba puterii sau a intereselor unor puteri străine care contribuie la "distrugerea" României. Unii sunt foarte cunoscuți publicului larg, alții sunt mai discreți, aproape anonimi. Aceștia sunt slugi obscure ale unui sistem care nu are nicio legătură cu democrația.
Un exemplu recent este un articol care denigrează gratuit rezerva Armatei, iar aceasta este "contribuția" acestor pseudo-jurnaliști la apărarea democrației. Astfel de jurnaliști transformă rezerva Armatei în „inamicul din interior” care „a vulnerabilizat grav sistemul democratic”.
O tactică periculoasă care poate avea consecințe grave asupra stabilității și securității naționale.
Este esențial să ne amintim că militarii din rezerva Armatei au jurat să apere țara și să respecte valorile democratice.
Politizarea lor și insinuările nefondate despre loialitatea lor nu fac decât să submineze aceste valori și să creeze diviziuni inutile în societate.
Este important să ne opunem ferm acestor atacuri populiste și să susținem integritatea și loialitatea rezerviștilor militari.
Numai astfel putem asigura o democrație sănătoasă și funcțională, în care fiecare cetățean, inclusiv cei care au servit în armată, este respectat și apreciat pentru contribuția sa la apărarea țării.
Rezerviștii militari, o voce tot mai incomodă
De ani de zile, nemulțumirile rezerviștilor au crescut pe fondul tratamentului inechitabil și al unei retorici toxice la adresa lor.
Politicienii și mass-media îi descriu drept beneficiari privilegiați ai sistemului de pensii, ignorând complet realitatea serviciului lor în condiții dificile. După mai bine de opt ani de promisiuni încălcate și umilințe publice, răbdarea lor a ajuns la limită.
Totuși, să afirmi că această frustrare este „deturnată” de agenți de influență externi reprezintă un atac nejustificat și duplicitar.
Nu există nicio dovadă care să susțină acest lucru, iar insinuările potrivit cărora militarii în rezervă ar fi ușor manipulabili sfidează logica și bunul simț.
Orice critică la adresa guvernului este automat etichetată ca fiind „pro-rusă” sau „anti-europeană”, o tehnică sovietică veche, resuscitată acum pentru a delegitima opoziția.
Manipularea opiniei publice – un joc periculos
Articolele care asociază rezerva Armatei cu o atitudine pro-rusă nu sunt doar insultătoare, ci și iresponsabile.
Ele răspândesc pseudo-adevăruri și distorsionează realitatea, încercând să creeze o imagine falsă despre militarii în rezervă.
Se invocă „aspecte generale” din arsenalul războiului hibrid, dar niciun document concret, nicio probă clară nu leagă nemulțumirile rezerviștilor de războiul hibrid.
Această strategie de a amesteca faptele cu speculațiile tendențioase servește unui scop precis: decredibilizarea unei categorii sociale care cere, pe bună dreptate, respect și dreptate. Cine critică guvernul sau politicile actuale este etichetat imediat drept nostalgic comunist, rusofil sau putinist.
Este aceeași linie de gândire totalitară care a marcat perioada comunistă, actualizată acum de cei care pretind că susțin valorile europene.
O țară "condusă" prin ură și dezbinare
Rezultatele ultimelor alegeri ar fi trebuit să transmită un mesaj clar partidelor politice: oamenii sunt dezamăgiți, iar sistemul trebuie reformat. În schimb, guvernarea viitoare se pregătește să fie formată de aceleași forțe politice care au contribuit la marginalizarea și umilirea rezerviștilor.
Partidele care au desființat pensiile militare (PDL sub masca PNL), care au introdus pensiile militare în PNRR (USR) sau care au transformat retorica despre „pensiile speciale” într-un instrument politic (PSD) sunt aceleași care acum își simulează grija față de militari.
În acest context, rezerviștii nu sunt anti-europeni și nici rusofili.
Sunt doar împotriva celor care, timp de decenii, au făcut din minciună și manipulare o politică de stat. Iar demonizarea lor nu face decât să adâncească prăpastia dintre cetățeni și conducători.
Un viitor incert, o democrație fragilă
Atacul asupra rezerviștilor este, în esență, un atac și asupra democrației.
Într-o societate sănătoasă, orice grup social are dreptul de a-și exprima nemulțumirile fără a fi etichetat sau marginalizat.
În schimb, astăzi, criticile la adresa guvernului sunt interpretate ca o amenințare la adresa securității naționale.
Aceasta este o alunecare periculoasă spre un regim autoritar, în care vocile incomode sunt reduse la tăcere prin manipulare și discreditare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu