REVENDICĂRILE PENSIONARILOR MILITARI pt. PROTESTUL din 25.10.2024, de Ziua Națională a Armatei

...lupta pe #frontuldeacasa

 

SOLICITĂM să fim ascultați de guvernanți chiar înaintea alegerilor parlamentare și prezidențiale.

NU sunt solicitări noi, ci măsuri reparatorii tardive, în spiritul echității, ale unor drepturi legiferate anterior și neacordate discriminatoriu față de alte categorii de rezerviști militari din alte generații, dar și față de pensionarii civili.


1. Solicităm ca parlamentarii din coaliția actuală de guvernare să aprobe proiectul de lege privind modificarea Legii nr. 223/2025, aflat în procedura de avizare la Camera Deputaților, prin care componenta soldei de grad și de funcție a pensiei militare să fie actualizata cu cea a militarilor în activitate, simplu și transparent, dar fără "prevederi" tehnico-legislative venite de la anumiti "specialiști cu multe stele" din direcțiile financiare ale MApN, care să (re)interpreteze sau să limiteze sensul "actualizării" prin proceduri financiare din diferite metodologii de aplicare a legii, care să elimine indexările cu rata inflației acordate legal până în prezent. Această propunere a mai fost dezbătută la legea de aprobare a OUG 26/2024, dar nu a fost aprobată, fiind obiectul unui "ping-pong" politico-electoral între partidele coaliției de guvernare. Structurile asociative nu susțin proiectul MApN propus de primul ministru (PSD) în mod public, în forma transmisă pe "surse",  care nu face decât să micșoreze baza de calcul a pensiilor prin eliminarea soldei de grad și transformarea acesteia într-o indemnizatie și să elimine indexările cu rata inflației legiferate în prezent, prin modificări "artificiale" ale termenilor folosiți, de genul "indexarea proporțională de 10%", prin "optimizări" și modificări "artificiale" ale termenilor folosiți, fără a prezenta simulări de calcul pentru toate categoriile de beneficiari, care în prezent au formule de calcul diferite, plafonări diferențiate și un mod de impozitare progresivă discriminatoriu față de alte categorii socio-profesionale, pe considerentul "arbitrar" și discriminatoriu, că pensiile militare sunt "total necontributive", doar să contreze proiectul parlamentarilor PNL  în camapania electorală și să tergiverseze procedura de aprobare în regim de urgență.


2. Guvernul, în ordonanțele de urgență privind măsurile fiscale pentru 2025 să nu mai introducă amânarea acordarii restanțelor financiare, legiferate și prevăzute de legea 284/ 2010 și în statutele militarilor și polițiștilor, prorogate de peste 14 ani, așa cum a acordat și magistraților sau altor categorii profesionale diferite restanțe financiare, în acest an.


3. Guvernul sau legislativul, prin modificare a Codului fiscal să elimine și să reformuleze definirea principiului contributivității pensiilor,  iar sintagma "contributivitate" recunoscută doar pentru bugetul asigurarilor sociale, poate fi modificată și re(definită) sub forma: "care au contribuit la bugetul de stat sau un fond public de pensii prevăzut de lege", astfel încât să nu se mai facă impozitarea progresivă a pensiilor militare în baza art. 101, al.(2) lit.c), interpretate abuziv și discriminatoriu, ca fiind "total necontributive" și care a determinat mii de procese și sesizarea CCR. Să se recunoască prin lege, faptul că și militarii contribuie în timpul carierei militare pentru pensiile primite și nu contează că este bugetul consolidat de stat sau bugetul ministerelor de resort, tot contribuție pentru pensie se numește.


4. Solicităm conducerii de la Ministerul Aparării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției să susțină aceste demersuri, chiar dacă este "final de mandat" pentru mulți politicieni miniștrii sau secretari de stat, chiar și pentru "politico-generalii"  susținuti de diferite partide politice pe diverse funcții "jucate" la "ruleta politică" conform unui algoritm negociat de câștigătorii alegerilor, eliminând discriminările si persecuția față de pensionarii militari, indiferent de generația din care face parte militarul rezervist ca beneficiar al pensiilor militare, la care au fost complici interesați strict electoral si doar pentru capital politic, încă din anul 2016, tot un an electoral.


5. Suntem conștienți că revenirea la legea nr. 223/ 2015 în forma inițială este imposibilă, datorită legislației din prezent privind procedurile de tehnică legislativă, chiar dacă  oug-urile care au "măcelărit" legea ar fi abrogate, dar un OUG  sau proiect de lege, poate repune legal în actuala legislație, drepturile militarilor în rezervă și în retragere eliminate tot în "regim de urgență" fără consultare cu reprezentanții rezerviștilor, privind actualizarea soldelor de grad și de funcție, la valorile actuale aflate în plată pentru cei în activitate, elemente permanente din baza de calcul care definesc statutul de militar. Știm că acele oug au produs efecte juridice și financiare, dramatice și disproporționate, "validate" de parlament, tacit sau prin evitarea votului plenului parlamentului, la limita constituționalității, unele fiind susținute și prin decizii ale CCR, cu motivări uneori hilare. Știm că este imposibil ca să se dezbată o lege nouă în ultima sesiune legislativă, când pe parlamentari și guvernanţi îi intereseaza doar capitalul electoral și un nou mandat la alegerile din acest an, dar rezolvarea acestor inechități și discriminări rămân un obiectiv major atât în prezent, în actuala legislatură aflată la final de mandat, dar și pentru viitorii candidați la alegerile parlamentare și prezidențiale. 


Actualii guvernanți și parlamentari, prin deciziile politice asumate și de partidele politice din care fac parte, pot legifera în regim de urgență unele corecții necesare, dar NU în detrimentul pensionarilor militari, prin diferite "artificii" tehnico-legislative așa cum au făcut-o de mai multe ori prin oug-urile promovate în legislația discriminatorie a pensiilor militare din prezent, înghetând efectiv netul pensiilor militare la nivelul anului 2017, pentru marea majoritate a beneficiarilor, iar pentru alți rezerviști din altă generație de militari "creșterea/actualizarea" elementelor din baza de calcul să fie doar pe hârtia deciziei sau cuponului de pensie, fără o actualizare reală și evidentă a pensiei, ci totul să se facă transparent, simplu și cu prezentarea unor simulări de calcul efectuate de funcționarii și specialiștii caselor sectoriale de pensii, cu expertiză în domeniu, pentru eliminarea oricăror interpretări din alte "surse".


În spiritul echității și dreptății, 

Narciz Bejinariu



https://www.facebook.com/share/r/2bX5W52RXEtBPKoc/

Comentarii

  1. Stimați colegi, atât timp cât la guvernare vor fi analfabeți de la PNL,PSD, usr,pmp, UDMR, forța dreptei, militarii vor fi umiliți întreg sistemul de Ordine și Siguranță Publică vor trai la limita subzistenței.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Schimbare de paradigmă la CCR – De la anatema asupra pensiilor militare la protecție constituțională – De ce, acum?

Pensiile militare - Concluzii, Scenarii și Simulări în raportul Băncii Mondiale

Pensiile militare și lecția Constituției