Consternarea celor corecți: O criză de moralitate între militari și politicieni

În esență, militarii reprezintă pilonii de bază ai disciplinei și integrității. 

Jurământul pe care îl fac cu mâna pe drapelul național nu este doar un gest simbolic, ci o promisiune de a-și apăra patria, chiar cu prețul vieții lor. 

Cum ar putea acești oameni să dea înapoi atunci când se confruntă cu greutăți și sacrificii? 

În adâncul personalității si caracterului lor, militarii sunt legați de un cod al onoarei și corectitudinii, un cod care îi împiedică să-și trădeze datoria față de patrie și popor, indiferent de circumstanțe. 

Totuși, ceea ce îi ține pe militari într-o stare de dezamăgire și frustrare nu sunt greutățile meseriei lor, ci trădarea subtilă și repetată a politicienilor, cei care ar trebui să fie partenerii lor în susținerea interesului național și lipsa predictibilității legilor în baza cărora au semnat pentru "contractul cu țara", în care au fost prevăzute compensații pentru sacrificiile, limitările și interdicțiile de drepturi constituționale, pe timpul carierei militare.

Militarul, prin educația și pregătirea sa, ajunge să creadă că și ceilalți membri ai societății sunt la fel de corecți. 

Însă realitatea este departe de această imagine idealizată. Politicienii, de-a lungul timpului, s-au dovedit a fi interesați de cu totul alte priorități decât respectarea promisiunilor față de militari. Deși românii sunt, în mare parte, oameni corecți, sistemul politic din România nu a fost niciodată renumit pentru onestitatea și integritatea sa, iar militarii au simțit cel mai acut acest lucru.

Cea mai dureroasă lecție pe care o învață militarii este că sunt lăsați la urmă atunci când vine vorba de respectarea compensațiilor financiare sau de drepturile cuvenite pentru sacrificiile făcute, prevăzute în legislație la momentul accederii carierei militare și eliminate arbitrar, prin tot felul de "artificii" legislative la limita constitutionalității, după încheierea carierei militare.

Clasa politică a avut mereu alte priorități: magistrații, esențiali pentru a-i ține pe politicieni departe de justiție; aparatul administrativ din instituțiile centrale și locale, primării, prefecturi, consilii județene, unul foarte stufos și bine renumerat, care aduce voturi partidelor de la putere și menține controlul asupra statului și bugetului public; mass-media, care servește drept instrument de manipulare a opiniei publice, plătită din banii publici, buget la care și militarii contribuie substanțial, chiar dacă s-a indus ideea că aceștia NU contribuie la bugetul statului, de unde sunt alocați bani pentru toate categoriile de pensii, astfel încât atât politicienii care au stipulat în legislația din prezent cât și judecătorii CCR prin deciziile pronunțate, au hotărât că pensiile militare sunt "în totalitate necontributive".

Iar militarii, acești oameni corecți, au fost mereu amânați de la remedierea acestor discriminări și inechităti, fiind considerați o categorie care nu se revoltă, care nu se opune, care nu amenință și nu poate face greve.

Singurele momente în care politicienii își amintesc de militari, și menționez că militari conform legilor, statutelelor profesionale și Constitutiei, sunt cei în activitate, în rezervă și retragere, militari care au obligații față de țară și popor, chiar și după încheierea carierei militare, putând fi mobilizați și concentrați, sunt doar cele din campaniile electorale, când promisiunile curg în valuri. 

Dar, odată alegerile încheiate, militarii sunt din nou uitați. Această realitate a fost vizibilă în multiplele rânduri de alegeri, iar anul acesta, un an complex și profund electoral, este un exemplu elocvent, când lideri politici precum Nicolae Ciucă sau Marcel Ciolacu și-au asumat promisiuni care au rămas și rămân neîndeplinite, doar la adresa militarilor, nu și a celorlalte categorii socio-profesionale.

Din păcate, aceste promisiuni neonorate nu sunt doar o trădare a încrederii, ci și o batjocură față de acei seniori care și-au dedicat viața țării și acum, la bătrânețe, speră la o recunoaștere a sacrificiilor lor.

Nu este vorba doar de bani. Este vorba despre respectul și demnitatea pe care orice militar o merită. 

Este revoltător să vezi cum, în țările Uniunii Europene, militarii sunt respectați și recompensați, în timp ce în România ajung să ceară în stradă păstrarea drepturile lor, legiferate la momentul îmbrăcării hainei militare. 

În loc să fie un simbol al onoarei și respectului, militarii sunt nevoiți să își strige frustrările în fața unor politicieni care nu par să aibă nici măcar minima decență să îi asculte.

Acest „joc” politic al promisiunilor, care se repetă ciclic, lasă militarii într-o stare de consternare profundă. 

Ce poate să mai creadă un om care a jurat să-și apere patria cu prețul vieții sale, când vede că este ignorat și disprețuit? 

Ce speranță poate avea în fața unei clase politice care nu mai înțelege ce înseamnă onoarea și corectitudinea?

Într-un context în care loialitatea față de patrie și respectarea jurământului nu mai par să fie valorile fundamentale pentru cei aflați la conducere, militarii se văd forțați să își exprime nemulțumirile în mod public prin manifestații și proteste de stradă.

Imaginea unor veterani umiliți, bătrâni și bolnavi, strigându-și nevoile în Piața Victoriei, sub privirile cinice ale celor aflați la putere, este o dovadă clară a unei rupturi morale și sociale între cei care își servesc țara și cei care o conduc.

În concluzie, criza dintre militari și politicieni nu este doar una financiară, ci una de moralitate.

Este o reflectare a unei societăți care își pierde valorile fundamentale și a unei clase politice care uită ce înseamnă respectul și onoarea. 

În timp ce militarii continuă să își facă datoria cu demnitate și corectitudine, clasa politică se scufundă într-o lume a intereselor personale sau de grup politic, trădând astfel încrederea celor care au jurat să apere această țară cu prețul vieții lor.

25 octombrie 2024, 

Ziua Națională a Armatei, dar și 

Ziua Renașterii Onoarei și Demnității Militarilor