Militarul român "membru cotizant" fără voie pentru partidele politice !



Context:

Interzicerea sau restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi pentru militari.

Articolul 40, din Constituția României:

Dreptul de asociere  

(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. (3) Nu pot face parte din partide politice (...) membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.

Articolul 28, din Statutul cadrelor militare

Cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi: a) să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori să desfăşoare propagandă prin orice mijloace sau alte activităţi în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcţii publice;

Întrebarea zilei:

În acest context de ce militarii români trebuie să subvenționeze bugetele partidelor politice, cu fonduri care au crescut de 17 ori, ajungând la peste 40 milioane de euro ?

De ce în "situații execepționale" NU sunt luate "măsuri excepționale", iar în contextul geo-politic de austeritate, actual, "cheltuielile suplimentare" cu partidele politice prin aceste subvenții de la bugetul de stat, să fie sistate, prorogate sau abrogate prin lege sau OUG, așa cum se întâmplă cu pensiile și salariile militarilor, dar și investițiile în sistemul național de aparare și siguranță națională în ultimii 10 ani ?

Trebuie să menționez, de asemenea, că prezența la vot s-a prăbușit constant de la revoluție încoace, cu un minim istoric la alegerile din 2020- doar 31,9%.  

La fel și încrederea în politicieni și instituțiile politizate ale statutului de "drept", încredere erodată atât în rândul militarilor în activitate, în rezervă sau retragere, a cetățenilor obișnuiți în general, ca parte integrantă a electoratului român.

Prestația partidelor politice și a "coalițiilor" de guvernământ riscă să aceentueze fenomenul. 

Electoratul are de ce să fie dezamăgit de politică  și atunci de ce suntem "obligați" să subvenționăm partidele politice ?

Tot mai dezamăgiți de politică, din motive care merg de la incapacitatea actualei coaliții de guvernare de a rezolva probleme care țin de scăderea nivelul de trai la lipsa alternativei și a liderilor care să inspire, românii ar putea să absenteze de la votul din acest an electoral.

Toate alianțele și jocurile politice care s-au făcut în ultimii ani nu au făcut decât să consfințească faptul că politica e o "afacere". 

Oamenii obișnuiți denumiți "electorat" văd clar acum că "corb la corb nu-și scoate ochii", așa cum fac toate alianțele politice, care solicită fonduri suplimentare pentru subvenția partidelor politice.

(...)Pretextul pentru ca subvenția partidelor să rămână an de an la un nivel ridicat, peste 200 de milioane de lei (peste 40 de milioane de euro), a fost că formațiunile politice nu pot să fie "destabilizate financiar" și au nevoie de predictibilitate ?!?

Subvenția partidelor a crescut de 17 ori în ultimii ani după amendamentele introduse în Parlament.

https://expertforum.ro/subventii-partide-6luni-2024/

În ultimii cinci ani se remarcă următorul fenomen: partidele acumulează sume mari înainte de anii electorali, pe care le folosesc în campanii de promovare electorală către "agenții de publicitate de casă" prin contracte  cu dedicație, unele cu clauze confidențiale, chiar dacă sunt plătite din bani publici ?!? (...)

Toți banii provin din subvenția încasată de la bugetul de stat, potrivit datelor oferite de Autoritatea Electorală Permanentă, instituția care controlează finanțele partidelor. 

PNL a plătit anul trecut 45,9 milioane de lei (9 milioane de euro) către trei agenții de publicitate pentru apariția unor articole favorabile pe diferite site-uri. O singură agenție a încasat aproape 41 de milioane de lei.

Citeşte întreaga ştire: Secretul lui Ciucă și Bode: 9 milioane de euro, bani publici, pentru a cumpăra știri pozitive. 

Liderul PNL promisese transparență.

https://www.libertatea.ro/stiri/secretul-lui-ciuca-si-bode-9-milioane-de-euro-bani-publici-pentru-a-cumpara-stiri-pozitive-liderul-pnl-promisese-transparenta-4787670

PSD a plătit, potrivit datelor AEP, peste 100 de milioane de lei (20 de milioane de euro) în ultimii doi ani și trei luni, pentru „presă și propagandă”, așa cum sună denumirea capitolului de cheltuieli în Legea 334/2006, privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. 

https://www.libertatea.ro/stiri/psd-a-dat-16-500-de-euro-unui-ziar-din-austria-pentru-un-articol-dupa-esecul-schengen-aproape-50-din-banii-alocati-partidului-de-la-buget-merg-prioritar-catre-site-urile-televiziunilor-din-romania-4533842

În concluzie, pe aceeași logică, a "destabilizării financiare și predictibilității" bugetului de stat, invocată la promovarea ordonanțelor " trenuleț " constatăm că devalizarea bugetului de stat, lipsa predictibilității legislației privind salarizarea și pensiile, alocarea de fonduri din bugetul de stat pentru partidele politice în actualul context economic, duce la destabilizarea statului de drept, făcând din poporul român "membru cotizant" fără  voie, pentru partidele politice parlamentare.

Comentarii

  1. Partidele politice trebuie excluse de la conducerea țării, că avem legi date de incompetenți guvernanți proști. Mai bine fără ei.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Schimbare de paradigmă la CCR – De la anatema asupra pensiilor militare la protecție constituțională – De ce, acum?

Pensiile militare - Concluzii, Scenarii și Simulări în raportul Băncii Mondiale

Pensiile militare și lecția Constituției